Nu-mi place in Romania
12:47
... este ora la care a scris Mario
Nu-mi place in Romania pentru ca ne uram intre noi: ardeleni vs. bucuresteni, olteni vs. moldoveni, posesori de Logan vs. posesori de BMW second hand de la nemti, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea, dinamovisti vs. stelisti, corporatisti vs. antreprenori, cumparatori vs. dezvoltatori imobiliari etc.
• Pentru ca suntem "Gica Contra" din nastere. Orice initiativa in mintea noastra este sortita esecului: "Cum, afacere in agricultura? Nu ai nicio sansa. Sa vinzi cartofi la piata, nuuuu! Sa deschizi un chiosc, nuuu, te mananca mafia locala, iti sparg astia magazinul, vine banca si iti ia casa, etc ". Nici nu vedem ca altii reusesc in jurul nostru... "eh, astia au pile"
• Pentru ca indiferent cat de scurt este drumul de parcurs sau cat de aglomerat este traficul, noi ne urcam in masina: "Ca sa ajung mai repede"
• Pentru ca nu ne bucuram de viata... suntem mici robotei doborati de grija zilei de maine.
• Pentru ca vecinii mai vechi din bloc se considera proprietarii ai locurilor de parcare publice din fata blocului.
• Pentru ca ridicam 100 de biserici si 2 scoli.
• Pentru ca ne infofolim copiii cu 2 tricouri si 3 pulovere chiar daca sunt 20 de grade afara.
• Pentru ca suntem saraci din cauza prostiei si nu ne dam seama. Nu am vazut in viata mea un om destept si muncitor care sa fie si sarac.
• Pentru ca suntem egoisti. Investim tot ce avem in propriile locuinte, insa nu vrem sa dam niciun ban pentru reparatia blocului in care traim, pentru parcuri, pentru curatenie publica, pentru multe altele.
• Pentru ca l-am ales de trei ori pe Iliescu si de doua ori pe Basescu.
• Pentru ca desi avem o multime de femei frumoase, suntem o natie de "frustrati"
• Pentru cozile de la loto de Craciun si inainte de alegeri.
• Pentru ca nu suntem capabili sa ne adaptam la noile tehnologii. Parintii si copiii lor nu prea au ce discuta si pentru ca parintii nu sunt capabili sa porneasca un mp3 player sau sa intre pe yahoo.
• Pentru ca la nunta invitam toti cunoscutii si necunoscutii: "Ca sa iesim bine".
• Pentru ca McDonald’s este un succes in Romania.
• Pentru ca romanii peste 40 de ani care mai fac ocazional un sport sunt atat de rari incat intorci capul dupa ei prin parcuri.
• Pentru ca burta la barbat este sexi.
• Pentru ca padurile noastre dupa 1 Mai arata ca o groapa menajera.
• Pentru ca nu facem nimic daca nu suntem platiti.
• Pentru ca nu intelegem termenul "solidaritate sociala"... multi dintre noi considera ca banii pe care ii dau la fondul depensii sunt un fel de "depozit bancar" pentru batranete. Nicidecum ca acesta este ajutorul nostru pentru batrani si bolnavii care nu mai pot munci.
• Pentru ca facem rate la banca pentru plasma si masina de spalat vase fara sa ne pese de comisioane si dobanzi, apoi dam vina pe banci ca ne jefuiesc.
• Pentru ca avem OTV.
• Pentru ca suntem invidiosi pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care si-a pus termopan, pe fratele care si-a facut vila si pe colega care arata mai bine. Nu ne intrebam ce au facut ei ca sa ajunga acolo (munca, sport, invatatura, efort etc). Nuuu, e mai simplu sa gasim explicatii de genul: "si-o trage cu seful, fura, are noroc"
• Pentru ca, desi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la scoala invatam despre cele cateva victorii pe care le-am avut impotriva lor. De parca "Istoria" trebuie sa fie motiv de mandrie, nu stiinta de studiu.
• Pentru ca din scoala iesi asa cum ai intrat.
• Pentru ca aruncam mizeria din masina pe geam.
• Pentru ca mergem la Mall fara sa intentionam sa cumparam ceva.
• Pentru ca donatorii de sange sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masa.
27 martie 2010 la 22:47
asa... si? ce alegi sa faci? continui sa traiesti cu sila intr-o tara in care nu-ti place dar unde ai subiecte pt blog? pleci "to greener pastures" unde ciripesc doar pasarelele si nu auzi manele? sau incepi si faci ceva ca lucrurile sa se schimbe? Sper sincer ca dupa marea lehamite sa vina si marea revolutie...
27 martie 2010 la 22:59
...nu plec, raman aici si supravietuiesc in fauna care deja exista. Iar daca incerc sa schimb ceva, o fac in jurul meu...cat sa nu-mi fie "sila"!