Povestea asta nu ma implica pe mine, din fericire n-am avut ghinionul sa trec prin asa ceva, sau mai bine spus... nu s-a manifestat chiar atat de intens. Nu-mi doresc sa trec printr-o astfel de experienta cu o persoana ce poseda o capacitate uimitoare de a manipula pe cineva si care poate duce lucrurile dincolo de limita normalitatii, mai exact in obsesie... totul cu o imaginatie extrem de bogata dar iesita din comun, care pe mine personal m-a depasit cand am auzit. Nu vreau sa fac afirmatii deplasate, asa ca am cautat in Dex ce inseamna cuvantul obsesie...

" Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale "

Tot ceea ce-am gandit inainte imi este confirmat de aceasta definitie, faptul ca una dintre cele doua persoane este bolnava... fapt care pentru mine era evident inca de la inceput. Acum stau si ma gandesc, oare el "obsedatul" este constient ca toata povestea cu verificatul, dorinta nebuna de a stii tot, ideile fixe despre o persoana si nu numai, refuzul din ultima vreme din partea celeilalte persoane care, nu ca doreste sa nu mai revina in relatie, dar doreste sa intrerupa orice lagatura...are un caracter anormal? Ca sa revin la poveste, punctez ideile principale din viata unei prietene care a avut ghinionul sa cunoasca un obsedat. Relatie normala la inceput, pot spune chiar de vis... desi fie vorba intre noi, intalnirile si discutiile cu prietenii devenisera mai rare... totul in favoarea individului, relatie urmata de o prima despartire normala din punctul meu de vedere, gen : "imi pare dar, asa nu mai putem continua relatia pentru ca..." iar argumentele au fost unele destul clare pentru un om normal. Dupa o periodata insa obsedatul nu cedeaza si revine, este "ghidat de dragoste". Insista din nou, cauta, minte, actioneaza intr-un mod destul de penibil incercad sa capteze atentia, trezeste (ceea ce doare)... nu pot decat sa ma astept sa urmareasca si sa ameninte. Urmatoarea miscare a individului cred ca o sa fie celebra replica "dar eu te iubesc, te iubesc, te iubesc, si stiu ca si tu ma iubesti" (serios?... sa mori tu?).

Tot ce pot sa spun in cazul de fata este sa te incarci cu rabdare, sa ignori si sa incerci o abordare mai optimista, totul pentru binele tau. Individul devine tot mai plictisitor cu fazele astea, si tu esti tinta tulburarilor sale... pentru ca altfel relatia se incheia ca intre 2 oameni maturi si sanatosi (la cap). Renuntand la ironia care ma caracterizeaza, cred ca este ingrozitoare senzatia pe care o simti cand esti intr-o asemenea ipostaza. Mai ramane sa spuna ca se arunca dupa bloc daca nu te intorci la el, caz in care i-as recomanda sa se arunce... ca asa face economie la mesajele si telefoanele pe care le trimite "micutul maniac". Poate intr-o zi o sa coboare din copac si revine cu picioarele pe pamant, si cand o sa-si dea seama ca a gresit si va spune "te iubesc"... raspunsul tau sa fie "eu nu, obsedatule"

ps... articol mai putin educativ, nerecomandat cititorilor mei ci unei singure persoane, hai chiar doua... adica si micutului maniac!