Romanul se pricepe la tot
20:22
... este ora la care a scris Mario
Romanul s-a nascut poet, asa spunea Vasile Alecsandri...dar ce nu stia nea' Vasile, este faptul ca pe langa poet, romanul se pricepe la tot. Romanul se pricepe la fotbal, la politica, la reparat orice...e gospodar, instalator, medic, samd. Nu vreau sa creada cineva ca eu nu fac parte din categoria romanilor astia autentici...la fel sunt si eu, ma pricep la orice. Probabil ca nu aveam de gand sa scriu vreodata despre subiectul asta, dar astazi m-au trezit astia cu elicopterul lor, cu masinile si cu toata nebunia creata in jurul deshumarii Ceausestilor. O dimineata aiurea...dar inteleg ca trebuie si oamenii astia (medicii legisti, televiziunile) sa-si faca treaba, ca au visat unii peste noapte ca vezi Doamne, nu sunt Ceausestii ingropati la Ghencea. Un fleac, si daca sunt sau nu sunt...rezultatul este tot ala care vor autoritatile sa fie. Dar sa revin la subiectul principal, cu ocazia asta am aflat ca oamenii se pricep si la medicina legala. Pentru unii a fost suficient sa vada nu stiu ce blana, pufoaica, caciula sau izmene gaurite...si imediat au tras concluzia ca nu sunt ei, sau ca sunt ei...dupa caz. De unde dracu' stiu ei asta, eu nu-mi dau seama...dar deh, romanul se pricepe la tot.
Apoi, neavand ce face intru pe net. Aici dau peste o amica care imi spune ca de cateva zile o doare capul. Logic, ii recomand sa consulte un medic...deoarece consider ca nu este de joaca cu sanatatea noastra. Bineinteles, ca primesc ca raspuns un NU categoric, ca stie ea ce are...si ca o sa-i treaca. La fel sunt majoritatea romanilor, cand aud de medici sau de spitale...parca aud de dracu'. Nu spun ca situatia spitalelor in Romania este excelenta, dar totusi avem medici buni si putem apela cu incredere la ei. Pe mine daca ma doare capul sau sunt racit, prefer sa nu spun la nimeni...pentru ca in secunda 2 primesc atatea sfaturi, de la atatia oameni care au aflat ca ma doare pe mine ceva. Si ce sfaturi, ce tratamente naturisto-romaniste autentice cu fel de fel de ierburi si buruieni gasite pe marginea drumului. In Romania se merge pe pricipiul...daca nu iau medicamente, imi trece intr-o saptamana. Daca iau medicamente, imi trece in 7 zile :)))
Peste cateva zile incepe campionatul romanesc de fotbal, sau liga lu' Mitica...cum se spunea candva. Bineinteles ca pe stadioane sau in fata televizoarelor, toti microbistii si bagatorii de seama se pricep la fotbal si sunt cei mai buni antrenori. Inainte, trebuie sa recunosc ca si eu comentam si injuram jucatorii, antrenorii...dar acum prefer sa-i las sa-si faca treaba si eu doar sa privesc spectacolul oferit de ei (bun sau rau, nu conteaza). Acum cativa ani am avut ocazia sa stau langa un grup de suporteri straini veniti la un meci al Stelei in Ghencea. Am ramas uimit sa vad ca oamenii aia nu-si fluierau jucatorii, nu-i apostrofau si nici nu injurau antrenorul pentru ca nu face schimbarile dorite de ei. Incurajau echipa, cantau, comentau intre ei...si atat. Pai bah baiatule, asta e vis...stai sa vezi suporterul roman mancator de seminte de la noi, care pe langa faptul ca-l incurca pe Stancu cu Surdu, si nu se pricepe la fotbal...el e cel mai bun antrenor. Multi habar nu au cat muncesc oamenii aia, dar au mereu pretentii sa alerge un jucator in minutul 90, ca la inceput. Pentru cei care n-au mai fost de mult la un meci de fotbal, le recomand tribuna din Ghencea...caterinca maxima garantata.
Pe langa fotbal, romanul se pricepe la politica. Recunosc ca aici nu-mi bag nasucul meu fin, pentru ca miroase urat curva asta. Dar in fiecare roman, zace un mic politician, economist, ministru, etc. Am auzit un taximetrist spunand ce masuri ar lua el pentru reducerea cheltuielilor. Vezi Doamne, sa se opreasca semafoarele in toata tara, pe timp de noaptea. De ce?...pentru ca sunt inutile, spunea omul nostru...si asa s-ar face economie, ca nu mai merg becurile alea de pomana. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla, daca acum suntem in primele locuri ca tara in ceea ce privesc accidentele, dar atunci? Dar ce sa-i cer, daca atat il duce mintea...o astfel de masura n-ar aduce economii nici de 0.1% din PIB (Produsul Intern Brut). Este ca si cum v-as spune eu voua sa stingeti ledul de la plasma, ca sa faceti economie la factura de curent :)))
Acum urmeaza partea care mie imi place cel mai mult. Romanul e cel mai bun mester, care se pricepe la orice in gospodarie. In fiecare casa de roman poti sa gasesti cel putin o trusa de scule, ciocane, chei de "saispe", fire, cuie, surubelnite, glet, ciment, calti, aracet, pensule si o gramada de alte si alte chestii total inutile. Nu ca le-ar folosi vreodata, dar asa...in caz de necesitate, ca nu se stie niciodata ce se poate intampla. Atunci cand ai o problema, de ce sa chemi o firma specializata?...oricum tu stii ca te fura, asa ca romanul se transforma in zugrav, instalator, mecanic auto, sudor, samd. Fratilor, ma incadrez perfect in categoria asta...cred ca trebuie sa-mi iau si eu diploma de " nea' ", sa fiu si eu nea' Mario...ca am facut de toate la viata mea: am zugravit, am pus gresie, faianta, parchet, rigips, am izolat pereti, am schimbat prize, spoturi...la nevoie am reparat si masina, ma pricep de minune sa manuiesc toate sculele astea electrice, ce dracu'...sunt bun la toate, pot oricand sa las blogul si sa ma apuc de lucru :))))
Gata, mai scriu cateva randuri deoarece am observat ca posturile lungi, nu prea sunt citite...iar cu asta deja am depasit masura. V-ati intrebat vreodata de ce s-a desfiintat serviciul militar obligatoriu? Va spun eu, din acelasi motiv...pentru ca romanul se pricepe la toate. Daca ii dai unui roman un pistol sau o pusca, se descurca mai ceva decat facea Zorro cu sabia. La fel si cu scolile de soferi, din acelasi motiv permisele se iau foarte usor...iar scoala de soferi este un fleac, pentru ca romanii se pricep la condus si fara scoala (sau cel putin asa cred ei). Nu stiu daca e bine sau nu, dar eu am facut scoala doar pentru simplul fapt ca am vrut sa iau permisul legal. Stiam sa conduc de la 13 ani, cand tata a avut incredere oarba in mine sa-mi lase masina pe mana. Cand am facut scoala, era floare la ureche...si stiu ca sunt foarte multi romani in situatia mea. Stiu ca v-am plictisit cu prostiile mele, dar afara tuna si fac astia poze...asa ca m-am pus pe scris. Daca s-a riscat cineva sa citeasca pana la sfarsit, inseamna ca nu e sanatos...ca si mine :)))
22 iulie 2010 la 13:19
Mare dreptate ai :D, intradevar romanu se pricepe la tot. Eu una m-am riscat sa citesc pana la sfarsit :P
22 iulie 2010 la 14:08
Nu esti sanatos....am ras de nu s-a mai putut...dar e de plans situatiunea asta in care ne aflam :(....intrebare...daca baietii se numesc 'nea fetele cum se numesc?
22 iulie 2010 la 15:55
:) te apuca rasu/plansu!
22 iulie 2010 la 16:02
Asa cum spune cristina,m-am riscat si eu sa citesc pina la capat,original articol,si foarte adevarat,dar vezi tu suntem o tara de "priceputi"...,dar vorba lui Brain si "pricepute" uneori...
23 iulie 2010 la 01:39
@CristinaRa2 & romana,timisoara...ma bucur ca ati avut rabdare sa cititi tot articolul, dar daca stau bine sa ma gandesc exemplele sunt mult mai multe, iar romanii sunt priceputi la toate :)))
@Brain...alea nu stiu cum se numesc, dar stiu ca sunt femei ale dracu' rau de tot :)))
@chromaticdrama...bine ca macar nu te lasa rece :)
10 septembrie 2010 la 19:32
din cate stiu eu nu sunt nebuna ... si totusi am citit tot articolul:) cu parere de rau spun ca ai dreptate....stii ca era o vorba "daca vine sfarsitul lumi si vrei sa scapi..vino in romania>suntem cu mult in urma fata de restul ...