Am fost barbat indraznet, macho, liber si aveam parul lung. Sotia mea m-a cunoscut, nu invers. Mi s-a prezentat si oriunde mergeam, ea era deja acolo... sunt deja 12 ani de atunci. Pe vremea aia eram un motociclist inrait, purtam numai tricouri negre, blugi crestati, cizme de motociclist si aveam... parul lung. Bineinteles ca aveam si un outfit pentru ocazii speciale. Atunci purtam un tricou negru, blugi crestati si papuci de sport, adidasi, albi. Munca pe acasa era ceva rar, pentru ca eu eram mereu cat mai departe, pe drumuri. Dar imi iubeam viata asa cum era ea.

Asa, deci, m-a cunoscut ea. " Tu esti barbatul viselor mele. Esti atat de... macho, indraznet si... liber". Cu libertatea a fost in curand gata, pentru am decis sa ne casatorim. De ce nu?!? Eram un barbat indraznet, aproape liber si aveam... parul lung. Bineinteles toate astea numai pana la nunta. Cu putin timp inainte imi zice: "Ai putea si tu macar la frizer sa mergi, ca totusi vin si parintii mei la nunta." Treceau orele - NU... dupa cateva zile si lacrimi fara numar de la ea... am lasat de la mine si mi-am tras o frizura la moda cu par scurt, ca... in cele din urma o iubeam, si ce mai... eram barbat indraznet, aproape liber, nu mai aveam parul lung dar eram ataaaaaaat de dulce. "Scumpul meu, eu te iubesc asa cum esti !!!" - a exalat ea.

Viata era in regula desi la cap imi era putin mai racoare. Au urmat saptamani de convieturire pasnica si duioasa pana cand intr-o zi nevasta mea statea in fata mea cu o plasa mare in brate. A cumparat o camasa, o helanca (la cuvantul asta deja am pielea gainii) si o pereche de pantaloni, noi noute si imi zice: "Probeaza si tu astea, te rog !" Au trecut zile, au trecut luni si nenumarate servetele imbibate cu lacrimi de la ea... ca in cele din urma sa las de la mine si sa port camasa, helanca (hrrrrr) si pantaloni de stofa. Au urmat pantofi negri, sacou, cravate si pardesiu. Dar eram barbat indraznet, super misto si cu parul scurt.

Apoi a urmat cea mai mare lupta, Lupta pentru motocicleta. Bineinteles ca nu a durat mult, pentru ca in costum negru si cu permanenta frecare si topaiala pe motocicleta nu poti lupta mult. In afara de asta pantofii negri de lac erau de asemenea o "forta" fragila. Dar ce mai conta, eram barbat chipes, aproape liber, conduceam un combi si aveam parul scurt. Cu anii au mai urmat multe alte batalii, pe care eu le-am pierdut in oceanul ei de lacrimi. Eu spalam, eu calcam, eu faceam cuparaturile, am invatat slagare pe derost, beam vin rosu dulce si faceam plimbarea de duminica. "Dar si ce?!?" - ma gandeam eu... eram un pampalau, asuprit, ma simteam naspa si aveam parul scurt...

Intr-o buna zi, scumpa mea nevasta statea in fata usii cu valizele impachetate si mi-a zis: "Te parasesc!" Uimit si socat o intreb pentru ce motiv. "Nu te mai iubesc, te-ai schimbat atat de mult. Nu mai esti omul pe care l-am cunoscut eu odata." - mi-a zis ea, trantindu-mi usa in nas. De curand am intalnit-o iarasi. "Noul" ei (masculul) este un motociclist paros, cu blugi crestati si tatuaje care... se uita la mine plin de compasiune. Cred ca o sa-i trimit cadou o helanca!