De ceva vreme ma tot gandeam sa scriu despre "credinta in Dumnezeu", dar de fiecare am renuntat. Acum insa cred ca este momentul potrivit... ca tot suntem in Saptamana Patimilor. Sunt curios, te rogi?... sau te mai rogi?... mai bine spus, te-ai rugat vreodata? Crezi cu adevarat in ceva mai presus de noi? Crezi intr-o forta divina ce poate schimba ceva atunci cand esti convins ca nimic nu te mai poate ajuta?

Eu personal cred in ceva, sau mai bine spus in cineva. Mai exact cred in Dumnezeu, si din cand in cand fug cu gandul catre Dumnezeu si ii spun una alta. In ultima perioada nu prea mai fug asa des cum m-a invatat mama atunci cand eram copil... dar totusi fug. Am abandonat rugaciunile clasice... nu pe toate insa, "Tatal Nostru" este o rugaciune pe care nu am abandonat-o. Cand eram mic il spuneam regulamentar, intr-o pozitie adecvata. Acum mi-am zis ca este bine si daca-l spun mai comod, in pozitia de culcare. Crucea insa incerc s-o fac dupa toate regulile ei de cruce. Am abandonat insa rugaciunea "Ingerul", daca stau mai bine si ma gandesc chiar l-am uitat. Sper insa ca Ingerul nu m-a abandonat pe mine. La fel si "Crezul"... candva il stiam fara probleme cap-coada, acum mai stiu doar bucati din el. Biserica ramane biserica, dar o privesc doar ca pe o cladire. Popii sunt popi si atat, asta-i parerea mea dupa toate scandalurile din ultima vreme in care au fost implicati. Nu tin posturile, nu ma infometez, nu pup toate icoanele pe care le vad si nici nu-mi fac cruce cand trec pe langa toate bisericile. (este o moda in Romania sa faci asta, chiar daca dupa ce treci de biserica injuri si te porti mizerabil)

Pe Dumnezeu nu-l gasesc in piatra, in lemn, nu-l gasesc in oameni imbracati in negru ca ninja. Il gasesc altundeva, il gasesc in suflet, si ii vorbesc. Vorbesc pentru ca ma face sa ma simt bine. Pe Dumnezeu il simt ca pe un sprijin... nu ma rog din teama, nu ma rog din ipocrizie, nu ma rog pentru ca am invatat in copilarie ca e bine sa ne rugam. Desi mi se pare prea putin faptul ca doar ne rugam. A ruga, inseamna a cere ceva. Daca ma gandesc bine, de fiecare data cand am vorbit cu Dumnezeu doar am cerut... si nu-i bine asa. Sunt curios cati oameni vorbesc cu Dumnezeu atunci cand le este bine. De obicei oamenii incep sa creada in El atunci cand trec printr-o perioada mai putin buna. Majoritatea vorbesc cu Dumnezeu atunci cand sunt disperati si isi doresc cu ardoare ca Dumnezeu sa existe cand totul pare pierdut. De ce ultima speranta e Dumnezeu?... credeti ca poate sa ofere dezinteresat chiar daca pana atunci nu a primit nimic? Teoretic asa ar trebui sa fie... pentru ca acel Dumnezeu al fiecaruia e cel mai bun, intoarce si celalalt obraz si iarta. Asa scrie in carti... dar poate nu e bine sa credeti tot ce scrie in carti. Poate-i mai bine sa dialogati inainte cu Dumnezeu... mereu, nu doar atunci cand sunteti la greu.