"Nu e frumos sa minti!". Vorba asta am auzit-o de cand eram copil si continui sa o aud si acum, probabil o voi auzi mult timp de acum inainte. Toti mi-au spus-o, incepand cu parintii mei cand eram mic si faceam toate prostiile posibile, apoi prietenii, familia, iubita si... imi cer scuze daca am ratat pe cineva. Pana la urma toata lumea minte, dar putini au curajul sa recunoasca. Eu recunosc, am mintit... acum cand scriu nu mint, dar o sa mint incepand de maine. Este inevitabil asta, pana la urma de ce mintim? Mintim de nevoie, de placere, din politete, mintim ca suntem mintiti... mintim ca altfel nu se poate in anumite situatii.

Uneori mintim cand ne suna telefonul si cineva are nevoie de noi, spunem ca suntem plecati din oras desi noi stam in pat, ba ca am ajuns acasa dar de fapt suntem in masina. Mintim ca avem treaba si respingem apelul, cand de fapt lenevim in pat si nu avem chef de nimic. De cele mai multe ori mintim cand e in joc orgoliul nostru, nu avem puterea de a recunoaste ca am gresit si ca este vina noastra, preferam sa dam vina pe altcineva. Tot mai des am vazut ca se poarta minciuna "culturala", mintim ce carti citim doar de dragul de a fi apreciati, desi unii citesc doar pliantele de la Cora. Atunci cand suntem intrebati de o carte incercam sa dam raspunsuri inteligente, ne aducem repede aminte de un citat si facem pe filozofii. Aceleasi minciuni apar si in cazul picturii, desi multi sunt convinsi ca Rembrandt a fost un fotbalist care a jucat la Real Madrid. Mintim prin cuvintele pe care le rostim, frazele complicate si textele fara logica, cautam sa facem promisiuni pe care nu le respectam... ca in final sa ne dam seama ca, de fapt, ne mintim pe noi.

De multe ori am intalnit persoane care mint cu ce avere au ei, doar pentru a fi mai apreciati. Apreciati de catre cine? Asta se datoreaza faptului ca aud zi de zi la televizor si prin ziare declaratii de avere, case, vile, masini, telefoane, accesorii de lux. Mintim ca nu ne merge telefonul sau ca nu mai avem baterie doar pentru ca in viata noastra a aparut ceva, cineva mai important. Spunem mereu si ne batem cu pumnul in piept ca detinem adevarul si ca suntem pregatiti pentru viata, dar si asta este o minciuna. Mintim ca suntem atenti atunci cand purtam o discutie cu cineva, iar cand ni se pune o intrebare zicem politicos "poti repeta te rog?", sau in cel mai rau caz raspundem simplu cu da sau nu. Oare cel care vorbeste nu merita doua minute de atentie din partea noastra? Asa ca scutiti-ma cu textele astea si la orice fleac imi spuneti: "m-ai mintit!". Se mai intampla, poate nu a fost cu intentie, poate am vrut sa te protejez, poate e mai bine asa... important este sa nu uitam, sa mintim in limitele decentei, acest dar al ratiunii si al moralei!